Eu sunt mic, Tu fă-mă mare - Pentru ce?

III. Pentru ce?

 
După doar câţiva ani, a înţeles că nu e o bucurie să fii lăudat ca fiind mai deştept decât ceilalţi. Că e un lucru fără valoare, cum, de fapt, au început să îi pară toate lucrurile din jur.
Îi apăruse groaza că va creşte şi va duce o existenţă monotonă, ca a părinţilor săi, ca a tuturor oamenilor pe care îi cunoştea. Somn, serviciu, gătit, masă, discuţii, lecturi, plimbări, muzică, dans şi cam atât. Toate acestea îi erau plăcute, cu excepţia serviciului care trebuia să fie ceva ca şi şcoala, dar nu le vedea nicio măreţie şi nu le putea da un sens final.
–          Şi pentru ce faceţi toate acestea?
–          Pentru tine! Ca să ai tu tot ce îţi trebuie!
E drept, se bucura de toate, dar un gol se adâncea în inima sa: nu desluşea cum pot să îl ajute să îl câştige pe Dumnezeu.
Încercase să afle răspunsurile de la preotul cu care făcea orele de religie la şcoală, dar acesta nu reuşise să-i câştige încrederea. Îi lăsa impresia că este prea preocupat de lumea aceasta şi că răspunde mereu din cele citite şi nu din ceea ce a experimentat personal. Ar fi vrut să audă ce a trăit el, preotul, împreună cu Dumnezeu, cum a simţit el iubirea Lui, doar aşa i-ar fi putut câştiga încrederea. Singura nădejde îi rămăsese ca Dumnezeu să vină în inima sa şi să-i răspundă direct la toate nelămuririle sale.

<\br>

Protos. Siluan Popescu